pasul dintelui

  • Asa cum am promis, in aceasta saptamana continuam cu aspecte legate de ascutire. Vom  discuta despre parametrii ascutirii, cateva masuri de siguranta in timpul ascutirii si felul in care putem sa crestem durabilitatea taisului si sa reducem frecventa ascutirilor.

    Dupa cum stiti profilul dintelui se alege in functie de aplicatie:

    • pentru lemn moale se recomanda proflilul tip PV, care asigura o buna compactare a aschiei; 
    • pentru lemn de esenta tare propunem profilul tip PCP, care asigura o buna eliminare a rumegusului; 
    • pentru panze ceaprazuite va sfatuim sa folositi profilele NU si NV.profiledinti

    Caractersticile principale ale profilului dintelui sunt:

    • unghiul de atac; 
    • inaltimea dintelui; 
    • pasul dintelui; 
    • unghiul spatelui dintelui; 
    • raza golului dintelui.

    Care sunt din punctul nostru de vedere cei mai importanti parametrii si de care trebuie sa tineti cont cand ascutiti panzele?

    Unghiul de atac, care se alege cu 4-5 grade mai mare la esenta moale decat la esenta tare si poate avea valori intre 10-35 grade in functie de latimea panzei.

    In practica un unghi de atac incorect se poate observa prin deplasarea panzei pe volanta in timpul taierii. Cum anume? Daca unghiul e prea mic atunci panza tinde sa intre pe volanta iar daca unghiul e prea mare atunci panza tinde sa iasa de pe volanta.

    Inaltimea dintelui este cel mai important parametru care influenteaza calitatea taierii cat si durabilitatea panzei. Acest parametru determina marimea golului dintelui care la randul sau are o influenta foarte mare asupra eliminarii rumegusului.

    Astfel un gol al dintelui prea mic nu permite eliminarea corecta a rumegusului, datorita cantitatii mari de rumegus ce apare la taiere. Acest lucru se observa cel mai bine prin depunerea rumegusului pe lemnul taiat. O inaltime mai mare a dintelui si un gol al dintelui prea mare ajuta la eliminarea corecta a rumegusului, in schimb creste pericolul indoirii sau ruperii dintelui in timpul taierii, in special iarna cand lemnul este inghetat.

    Pasul dinteluise alege in functie de specia lemnului taiat, marimea bustenilor sau inaltimea de taiere, viteza panzei si marimea avansului/vitezei de taiere dorite.

    Cunoscand acesti parametrii putem determina cu exacitate pasul optim al panzei.

    Viteza pietrei pentru corpurile de ascutit cu liant ceramic trebuie sa fie in jur de 32 m/s si pentru discurile cu Borazon aproximativ 40 m/s.

    Pentru o calitate mai buna a ascutirii si o productivitate ridicata, se pot alege viteze de ascutire diferite. Astfel, pe pieptul si in golul dintelui este preferabila o viteza mai mica pentru a obtine o suprafata cat mai fina iar pe spatele dintelui se pot folosi viteze mai mari.

    Trebuie sa retineti ca o ascutire fina in golul dintelui reduce cu mult riscul aparitiei fisurilor.

    Aceste reglaje se pot realiza in special cu masini de ascutit performante respectiv cele cu comanda numerica CNC.

    Detalii aici.

    La Metamob ascutirea se realizeaza pe masini automate de ascutit CNC si se face pe intreaga suprafata a profilului dintilor, cinematica miscarilor din timpul ascutirii contribuind la obtinerea unei danturi uniforme cu suprafata fina si muchii bine ascutite.

    Numarul de treceri la ascutire se stabileste in functie de gradul de uzura a taisului. Trebuie sa fim atenti la adausurile prea mari la ascutire care pot provoca supraincalzirea si calirea materialului in golul dintelui, respectiv aparitia martensitei in golul dintelui care e cauza principala a fisurilor.

    In timpul ascutirii datorita uzurii pietrei, acesta isi modifica forma si periodic trebuie corectata cu ajutorul unui dresser. Aceasta corectie a pietrei are rolul nu numai de a readuce piatra la forma initiala dar si de a improspata taisurile granulelor abrazive.

    Pe pagina noastra de internet puteti gasi informatii referitoare la pietrele pentru polizor.

    Acestea sunt partile tehnice ce tin de ascutire, dar ca la orice proces de lucru, trebuie sa luati masuri de siguranta si in timpul ascutirii. In vederea asigurarii protectiei angajatilor impotriva pericolelor la care sunt expusi, acestia trebuie dotati cu echipamente de protectie. Echipamentul individual de protectie presupune urmatoarele :

    • salopeta de lucru si pantofi de protectie;
    • protectie auditiva si ochelari de protectie;
    • manusi si o masca de protectie.

    Inainte de inceperea lucrului, operatorul va controla starea masinii, a dispozitivelor de comanda (pornire-oprire si schimbarea sensului miscarii), existenta si starea dispozitivelor de protectie.

    Am lasat la urma intrebarea care prezinta cel mai mare interes: Cum putem creste durabilitatea taisului si implicit productivitatea?

    Pentru ca frecventa ascutirilor sa fie mai redusa si pentru a pastra dintii panzei intr-o forma optima mai mult timp, recomandam utilizarea panzelor cu dinti stelitati, deoarece acestea sunt mai durabile.

    Panzele ferastrau panglica pentru debitat busteni cu dinti stelitati sunt panze la care pe varful dintilor se aplica un aliaj numit stelit*, pe baza de cobalt, avand rezistenta marita la uzura si in acelasi timp permit viteze mai mari de taiere.

    Aceste panze se aleg in urmatoarele cazuri:

    • cand se urmareste cresterea timpului de taiere a panzei intre doua ascutiri;
    • cand este foarte importanta calitatea (rugozitatea) suprafetei de cherestea rezultata;
    • cand se debiteaza esente de lemn tari;
    • cand se urmareste ca pierderea in rumegus sa fie mica;
    • cand se taie lemn inghetat.

    Dar elementul cel mai important care creste durabilitatea taisului este decojirea busteanului. Este stiut ca scoarta copacilor contine particule dure incepand de la nisip foarte fin pana la pietricele, noroi care in procesul de crestere al copacului sunt incluse in coaja si afecteaza in mod direct taisul atat la intrarea dintelui in bustean cat si la iesire. Pentru evitarea acestor probleme este necesara decojirea bustenilor, lucru care se poate face manual sau cu masini speciale.

    Daca totusi acest lucru nu este posibil se recomanda cel putin spalarea busteanului de depuneri si folosirea pretaietoarelor care indeparteaza scoarta busteanului inaintea panzei de ferastrau.

    Mai jos este prezentat modul de functionare al unui decojitor profesional. Desi investitia intr-un astfel de dispozitiv este semnificativa, si beneficiile sunt pe masura. Se poate ajunge la dublarea sau triplarea timpului de taiere al unei panze intre doua ascutiri si scaderea semnificativa a accidentarii panzelor. Pentru a minimiza si mai mult accidentarea panzelor se recomanda introducerea in linie si a unui detector de metal in special daca bustenii provin din zone unde sau dus batalii in cel de-al doilea Razboi Mondial.

     

     

    decojitorbusteni

    Stiati ca?

    O panza stelitata se poate reascutii de aproximativ 8 - 12 ori, dupa care este necesara o noua stelitare. Numarul de reascutiri depinde mult de conditiile de taiere: cat este de curat busteanul, numarul de ore de functionare intre doua ascutiri, esenta lemnului taiat, performanta masinii de ascutit, etc.

     

    Abonare instiintare articol nou:

Albanian Bosnian Bulgarian Chinese simplified Croatian Czech Finnish French Greek Japanese Latvian Portuguese Russian Serbian Slovenian Spanish Swedish Turkish Ukrainian English Romanian Hungarian German Polish